Home » Știință » Pilula contraceptivă creşte masiv riscul de depresie. 80% dintre tinere pot ajunge la asta

Pilula contraceptivă creşte masiv riscul de depresie. 80% dintre tinere pot ajunge la asta

Pilula contraceptivă creşte masiv riscul de depresie. 80% dintre tinere pot ajunge la asta
Publicat: 03.10.2016
Femeile care folosesc drept metodă contraceptivă pilulele hormonale, precum anticoncepţionalele, prezintă un risc mai mare de a suferi de depresie, potrivit unui nou studiu, însă cele mai predispuse sunt tinerele, estimându-se că cele mai multe tratamente antidepresive sunt prescrise fetelor cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani.

Milioane de femei din întreaga lume folosesc metode contraceptive pe bază de hormoni, iar cercetătorii de la Universitatea din Copenhaga au ajuns la concluzia că aceşti hormoni, precum progesteronul, au un efect notabil asupra stării de spirit.

În vederea realizării acestui studiu, cercetătorii au colectat datele cuprinse între anii 2000 şi 2013 cu privire la prescripţia de antidepresive femeilor între 15 şi 34 de ani şi au derulat cercetările având în vedere situaţia a 1.061.997 de femei şi au estimat faptul că 55% dintre participantele la acest studiu foloseau metode contraceptive pe bază de hormoni.

Cea mai mare problemă constă în faptul că, în rândul tinerelor (15 – 19 ani), pilula contraceptivă creşte riscul apariţiei depresiei cu 80%, iar celelalte metode contraceptive hormonale, precum cele intrauterine, dublează şi, uneori, chiar triplează acest risc.

Cu toate acestea, studiile din anii trecuţi au avut rezultate diferite în ceea ce priveşte legătura dintre schimbările stării de spirit şi metodele contraceptive pe bază de hormoni. În anul 2007, spre exemplu, nu s-a observat niciun efect de acest fel al contraceptivelor. Însă, ceea ce rezultă în urma acestui studiu este faptul că nu se poate oferi un răspuns clar cu privire la influienţa acestor metode contraceptive în apariţia depresiei, pentru că nu s-a descoperit nicio evidenţă biologică în acest sens. Mult mai plauzibil ar fi faptul că începerea unui tratament cu hormoni sau a oricărui tip de tratament medicamentos poate provoca depresie, şi nu doar folosirea metodelor contraceptive hormonale.

Channa Jazasena, de la Imperial College London, afirmă că studiul ridică importante întrebări cu privire la pilula contraceptivă, însă nu demonstrează că există o strânsă legătură între acestea şi instalarea drepresiei. Cu toate acestea, este extrem de cunoscut faptul că hormonii au un rol crucial  în procesul de influienţare a stării de spirit. Mai mult decât atât, cercetătorii vor dori ca, în viitor, să descopere dacă există un mecanism biologic între cele două.

Sursa: Science Alert

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?